Real Madrid, prin intermediul lui Florentino Perez, își exprimă regretele pentru dispariția lui Johan Cruyff. Legendarul fotbalist olandez a decedat astăzi, după o luptă crâncenă purtată cu cancerul la plămâni.
Johan Cruyff, unul dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, a decedat joi, la vârsta de 68 de ani. Fostul mare antrenor și jucător a murti într-o clinică din Barcelona, unde încerca să scape de cancerul pe care-l avea la plămâni. Tragica veste a cutremurat lumea fotbalului și nu numai.
Și rivalii tradiționali de la Real Madrid și-au exprimat regretele pentru cel care a schimbat istoria Barcelonei. Într-un mesaj semnat de Florentino Perez, cei de la Real Madrid au transmis condoleanțe familiei și apropiaților lui Johan Cruyff.
„O legendă a fotbalului, un mit al sportului. Vreau să exprim cele mai profunde regrete pentru moartea lui Johan Cruyff, în numele meu și a tot ceea ce înseamnă Real Madrid. Transmitem condoleanțele noastre și dragostea noastră pentru FC Barcelona și, mai ales, pentru soția și copiii săi. A fost un jucător extraordinar, care a marcat o eră, așa că ziua de astăzi este foarte tristă pentru lumea fotbalului”, a fost comunitcatul postat pe site-ul oficial al lui Real Madrid.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER